Scurtă analiză asupra comentariului ce stă pe post de prefață a cărții "Metafizica" a lui Aristotel.

Scurtă analiză asupra comentariului ce stă pe post de prefață a cărții "Metafizica" a lui Aristotel. Comentariul este redactat de filosoful Andrei Cornea. Cartea a apărut în anul 2007 într-o a doua ediție, revizuită. Traducător al acestei lucrări este tot domnul Andrei Cornea.

Ceea ce domnul Cornea explică de la bun început cu această traducere este să propună un Aristotel "contemporan", adus la zi.

Comentariul pe care vreau să-l aduc părții introductive a textului redactat de dansul se referă în primul rând la partea a VI-a a introducerii, intitulata "Notă asupra prezentei traduceri". 

Vor fi nevoie de câteva lămuriri preliminare prin care eu însumi mă voi explica și prezenta pentru ca cititorul să poată înțelege mai bine critica adusă. 

Unul din filosofii mei mult stimați este Martin Heidegger, fiind profund impresionat de stilul și modul de expunere al filosofului. Lucrarea "Ființă și Timp", magnus opus al autorului menționat mai sus, este, desigur, o carte de referință în filosofia contemporană. Încercând să pătrund tainele și ideile expuse în cartea respectivă, m-am lovit de un zid care nu poate fi trecut decât făcând un salt în trecut, studiind operele primilor filosofi atestați, ai pilonilor filosofiei Antice, adică Platon și Aristotel. Heidegger face des referințe și trimiteri la lucrările celor doi filosofi. Am considerat "Metafizica" un punct de plecare bun și relevant întru descifrarea operei heideggeriene, în special "Ființă și Timp". Am reușit să citesc și să în
înțeleg alte lucrări adiționale ale filosofului german (ceva mai ușor de citit), care m-au familiarizat într-o oarecare măsură cu terminologia folosită de acesta în scrierile sale.

Tocmai de aceea, parcurgând textul introductiv al cărții "Metafizica", am observat și înțeles cât de importantă este o traducere cât mai corectă și care se încadrează în canonul academic aprobat de-a lungul timpului de mulți alți academicieni. Ceea ce domnul Cornea vrea să încerce și într-o oarecare măsură, îi reușește, este o interpretare aproape originală a lucrării întru facilitarea nou-veniților pe "meleagurile" filosofiei a operei aristotelice. Lucru cu care aș putut fi de acord dacă nu, pe parcursul lecturii, o anumită întrebare mi-ar fi răsărit în minte: să fie oare "Ființă și Timp" doar o (altă) interpretare a "Metafizicii" lui Aristotel adusă la zi, raportată la vremurile respective (1927)? 

Domnul Cornea alege, contrar canonului academic, așa cum am menționat mai sus, să schimbe un termen-cheie aristotelic, acela de "substanță" cu cel de "Ființă". Heidegger folosește în aceeași măsură acest termen prin care definește existența în totalitatea sa numind-o "Ființă". Termenul celebru de "Dasein" se referă la ființa pe care o știm sub denumirea de om, pentru a lămuri și acest aspect, tocmai de aceea nu poate exista confuzie între cei doi termeni ("Das Sein" se traduce prin "ființa", dar Heidegger explică în nenumărate rânduri de ce a preferat denumirea de "Dasein" pentru ființa numită "om"). Domnul Cornea își explică alegerea făcută prin faptul că denumirea de substanță, azi, se referă la cu totul altceva decât ce înțelegeau vechii greci acum mii de ani, și anume la "materie", pe când Aristotel, acum peste doua mii de ani și ceva, prin termenul de "substanță", el nu vorbește doar despre materie, ci despre acel tot existențial. Un alt argument adus este acela de estetică a textului, o chestiune de stil literar, autorul considerând ca exprimarea ar fi, uneori, de tip barbar, aducând un exemplu în această privință: "Socrate este o substanță individuală" ca fiind o exprimare barbarică, nicidecum una demnă.  

Parcurgând însă textul "Metafizicii" și întâlnindu-mă cu termenul de "Ființă" (pe care mediul academic îl traduce prin acela de "substanță"), mi-am dat seama că totuși rigoarea impusă de ceilalți academicieni este importantă. M-am găsit de multe ori în ipostaza unei duble traduceri a termenului în timpul lecturii, preferând (o alegere personală, de altfel) să aleg termenul de "substanță", acesta oferind mai mult sens textului decât termenul de "Ființă".

În speranța că nu a fost o alegere de marketing (editura Humanitas este, printre altele, editura care a publicat și tradus câteva dintre lucrările filosofului german Martin Heidegger) pentru a impulsiona vânzările, o să aleg să cred că domnul Cornea a ales termenul de "Ființă" fiindcă dânsul a considerat că s-a potrivit mai bine textului "Metafizicii" și de ce nu, poate chiar dânsul este un heideggerian convins și optica sa asupra lucrărilor filosofice de peste timpuri este în cheie heideggeriană. Însă tot consider o ușoară lipsă de profesionalism, fiindcă dânsul, fie că dorește sau nu acest lucru prin alegerea făcută, ne impune o perspectiva diferită asupra filosofiei eline, aducând un iz heideggerian lucrării aristotelice.

În această privință, am ales ca pe viitor să fiu mult mai atent când citesc o anumită lucrare tradusa, în special când vine vorba de filosofie, pentru a nu crea confuzii și a reuși ca pe viitor să "vorbesc" aceeași limba pe care toți ceilalți interesați de subiectul în cauză o folosesc.